Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina și Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană. Cele două țări au început deja demersurile, însă drumul până a-și atinge țelul este lung. Cu câteva ore înainte de acest anunț, Rusia a amenințat Chișinăul că „va fi a doua Ucraină”, dacă nu renunță la aspirațiile europene. Mircea Geoană, numărul 2 în NATO, a răspuns Kremlinului. 

Reacția lui Mircea Geoană, numărul 2 în NATO, după ce Rusia a amenințat Republica Moldova că va fi „a doua Ucraină”

„Astăzi nu există capabilităţi ale Rusiei să intre în Moldova. Mai degrabă presiune economică la adresa Moldovei decât militare. Trebuie să dea dovadă de tărie, e drumul către prosperitate", a declarat secretarul adjunct al NATO, într-un interviu pentru Observator.

Conform oficialului, cele două state merită un destin european. „Este un moment istoric, fără îndoială, şi Ucraina, prin sacrificiu, prin eroism, prin bravură şi Republica Moldova, care este o ţară supusă unor imense presiuni din partea Federaţiei Ruse merită cu prisosinţă un destin european. Această decizie reprezintă un fel de consecinţe în lanţ ale acestei erori masive de calcul strategic pe care preşedintele Putin a făcut-o invadând Ucraina.

A creat practic o contra-reacţie a lumii democratice, în Suedia şi Finlanda, două ţări neutre timp de 70 de ani, a creat o şi mai mare determinare a poporului ucrainean de a merge către Europa şi iată şi în Republica Moldova a determinat o astfel de direcţie. Evident că Federaţia Rusă va continua să pună presiune verbală, probabil şi economică, are pârghia gazului, dar cred că ceea ce este cel mai important în acest moment, că vedem, pentru Republica Moldova, importantă pentru noi toţi, dar şi Ucraina, ca cel mai mare vecin al României, destinul lor european pare să se contureze, va dura, va fi greu, nu va fi simplu, dar este o decizie importantă”, a explicat Mircea Geoană.

Chestionat cu privire la declarația ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit căreia „Occidentul transformă şi Moldova într-o nouă Ucraină", dacă se vrea a fi o ameninţare directă, Mircea Geoană a spus că este vorba despre „manualul de întrebuinţare a comunicării strategice de la Kremlin şi de la Moscova: Ameninţare, ameninţare şi iar ameninţare”.

Citeste si:
Ucraina susține că a doborât trei bombardiere rusești Su-34....
Ucraina susține că a doborât...

Declarațiile lui Lavrov

Lavrov a declarat, în data de 16 iunie, că se încearcă transformarea Republicii Moldova într-o „a doua Ucraină”, iar acest lucru este evident din abordarea „consumeristă” a actualei conduceri a țării. Ministrul rus a completat că atitudinea Chișinăului seamănă cu un truc. „Dacă nu ne faceți aceasta, vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceți, oricum mergem, dar mai încet”.

„Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină", a declarat el joi într-un interviu acordat canalului NTV.

„O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: „Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente'', precum şi alte declaraţii", a explicat şeful diplomaţiei ruse, numind această abordare „cerşit". El a menţionat însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte această poziţie, notează TASS.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Iunie 2022 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.