Kosovo va adera la UE până la sfârșitul lui 2022
Premierul Albin Kurti a declarat că până la sfârșitul anului 2022, Kosovo va adera la UE, iar la moment statul se ocupă să îndeplinească cerințele de integrare în bloc.
„Vom continua aspirația pentru statutul de candidat UE, la sfârșitul acestui an”, a spus premierul Kurti.
În ceea ce ține de apărare, premierul a declarat că se așteaptă ca parlamentul federal german să voteze pentru trupele germane din Kosovo.
„Pe 22 iunie, Bundestagul german este de așteptat să voteze pentru trupele germane din Kosovo. Interesul Kosovo pentru Programul Parteneriatul pentru Pace și NATO este o nevoie urgentă. Ne creștem capacitatea de apărare la 52%”.
Premierul a mai subliniat că Serbia continuă să blocheze soluțiile oferite de Kosovo în cadrul procesului de la Berlin.
”Am fost un partid creativ, constructiv și angajat, dar, din păcate, Serbia continuă să blocheze soluțiile pe care le oferim în cadrul procesului de la Berlin”, a spus Kurti, potrivit Euractiv.
Aceste discuții au loc deja de 11 ani și chiar dacă au fost semnate unele acorduri, majoritatea dintre ele nu au fost puse în aplicare.
Kosovo a devenit stat independent în 2008
Kosovo nu face parte nici din NATO, nici din UE și este singura țară din regiunea Balcanică care are nevoie de viză pentru a călători în UE. Pentru aderarea statului la cele două instituții este necesară aprobarea unanimă, lucru mai complicat de obținut în condițiile în care România, Spania și Grecia nu recunosc independența Kosovo.
În anul 2008, statul Kosovo și-a declarat independența față de Serbia în urma războiului sângeros din 1998-1999 din Kosovo, care a luat sfârșit după o campanie aeriană NATO de 78 de zile pentru a alunga armata sârbă din Kosovo și a aduce o forță de menținere a păcii.
Armata sârbă este în stare de alertă după tensiunile cu Kosovo
Cancelar federal al Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că orice țară care își dorește să facă parte din UE ar trebui să respecte legislația, democrația, deschiderea și transparența. Acesta a cerur Serbiei și statului Kosovo să ajungă la un numitor comun deoarece „nu este de imaginat ca două țări care nu se recunosc reciproc să devină membre ale UE”.
UE recunoaște Kosovo ca un potențial stat candidat la aderare, însă până în prezent nu a fost depusă nicio cerere de aderare.
La începutul lunii mai, Pristina a solicitat aderarea la Consiliul Europei și a cerut recent aderarea accelerată la NATO și admiterea la Programul Parteneriatul pentru Pace, considerat pe scară largă ca un precursor al aderării cu drepturi depline.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro