Maia Sandu, probleme de sănătate
Liderul Republicii Moldova și-a anulat întrevederile de astăzi din cauza unor probleme de sănătate. Inclusiv, a fost anulată întâlnirea și conferința de presă comună cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, care se află într-o vizită oficială de două zile la Chișinău.
Administrația Prezidențială a anunțat că totuși conferința de presă va avea loc, însă la aceasta va fi prezentă prim-ministrul Moldovei, Natalia Gavrilița.
„Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru astăzi, 9 mai. Se anulează inclusiv întrevederea și conferința de presă comună cu domnul António Guterres, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite. Conferința se va ține la Guvern, împreună cu doamna Prim-ministră Natalia Gavrilița”, transmite Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.
Anterior, se anunţase că Guterres va susține conferința de presă împreună cu Maia Sandu chiar în prima zi a vizitei sale oficiale la Chișinău.
Marţi, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va merge într-o vizită la o tabără de refugiaţi ucraineni.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro