Intr-un interviu acordat La Presse în casa lui din zona mare Montreal, lunetistul, ajuns în atenția lumii după ce a mers să lupte de partea Ucrainei, spune că este nevătămat, dar dezamagit.
"Am noroc că sunt încă în viață", mărturisește Oliver Lavigne-Ortiz, potrivit adevarul.ro.
Lunetistul spune că la baza decizie de a se întoarce în Canada este un atac al rușilor în regiunea Donbas, în care a fost foarte aproape să își piardă viața. În acest atac, doi recruți au murit, iar Walli a luat decizia de a-și suna soția si a o anunța că vine acasă.
"Mirosea a moarte, este greu de descris; este un miros macabru de carne carbonizată, sulf și substanțe chimice. Este atât de inuman acel miros. (...) Inima mea încă simte să mă întorc pe front. Încă mai am acea flacără. Îmi place teatrul de operații. Dar mi-am forțat norocul. Am scăpat nevătămat și m-am gândit în sinea mea: cât de departe pot arunca zarurile? Nu vreau să pierd ceea ce am aici", spune tânărul tată, care a ratat prima aniversare a fiului său în timp ce el se afla pe câmpul de luptă.
Lunetistul Wali: Mulţi luptători voluntari se aşteaptă să fie totul la cheie, dar războiul este opusul, este o dezamăgire teribilă
Wali spune că dezamăgit de război și că a tras doar două gloanțe în cele două luni în care a stat în Ucraina. El s-a arătat nemulţumit și de lipsa armelor adecvate şi a echipamentelor de protecţie.
„Sunt tipi care s-au grăbit să meargă pe front fără să fi trecut măcar de cel mai mic control de securitate. Ucrainenii ne-au testat şi abia acum începem să primim mai multe misiuni. Există un element de încredere care trebuie construit şi asta este complet normal”, recunoaşte Hrulf, şeful voluntarilor din Brigada Norman. „Mulţi luptători voluntari se aşteaptă să fie totul la cheie, dar războiul este opusul, este o dezamăgire teribilă”, conchide Wali.
Citeste si:Forțele Aeriene Regale Canadiene își încep misiunea de poliție...
![]()
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Monica Gabor și Irina Columbeanu, ca două picături de apă! Urmăritorii cred...
Sursa: kudika.ro