A urcat pe aripa aeronavei
Isprava bărbatului a avut loc pe Aeroportul Internațional O'Hare din Chicago. Pasagerul a deschis una dintre ușile aeronavei și a ieșit pe una dintre aripile avionului chiar în timp ce avionul rula pe pistă.
La scurt timp, bărbatul a alunecat de pe aripă și a ajuns pe pistă, potrivit poliției de la aeroport. Incidentul s-a întâmplat în timpul zborului 2478 al companiei United Airlines care venea de la San Diego.
Potrivit companiei aeriene United Airlines, personalul de la sol l-a arestat pe bărbat pentru a fi interogat. Cel mai probabil, bărbatul nu va scăpa basma curată și va fi sancționat în conformitate cu legea. Restul pasagerilor din avion au ajuns în siguranță, fapta bărbatului nepunând în pericol pe altcineva.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro