Peste 600 de oameni, aflați în interiorul teatrului și în apropiere, au fost uciși de bombardamentele ruse, scrie Associated Press. Localnicii spun că numărul este mult mai mare, în timp ce guvernul de la Kiev a estimat inițial că aproximativ 300 de persoane au murit în atacul din 16 martie.
Jurnaliștii AP au ajuns la acest bilanț după reconstrucția 3D a planului clădirii revizuit în mod repetat de supraviețuitori, care au descris în detaliu unde se adăposteau oamenii, scrie libertatea.ro.
Cei mai mulți martori au spus că în jur de 1.000 de persoane se aflau în teatru la momentul atacului și că numărul celor care au supraviețuit nu este mai mare de 200 de oameni.
Teatrul din Mariupol, bombardat pe 16 martie
La data de 16 martie, forțele ruse au bombardat teatrul din Mariupol, unde se adăposteau sute de persoane care și-au pierdut casele. În fața teatrului, fusese scris cuvântul ”copii”, fapt care s-a văzut și pe imaginile din satelit. Acest lucru nu i-a împiedicat însă pe ruși să bombardeze clădirea, provocând, astfel, sute de victime. Bilanțul real al celor care au decedat este, încă, incert.
Rusia a susținut că forțele ucrainene au atacat, de fapt, teatrul, dar și că teatrul era bază militară ucraineană, mai scrie sursa citată.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro