Oleg Buryak a postat pe rețelele sociale un mesaj disperat în care anunță că fiul său a fost răpit și că nu mai știe nimic de soarta lui.
„Fiul meu a fost răpit. Rușii l-au răpit la un punct de control din Vasilievka. El are doar 16 ani. Unde este fiul meu acum, nu știu. Fac apel la comunitatea europeană, la întreaga umanitate – ajutați-mă. Să știe toată lumea că rușii răpesc copii aici, în țară”, a spus Oleg Buryak.
Vladimir, fiul șefului administrației regionale de stat din Zaporojie, a fost răpit pe 8 aprilie
Informația a fost confirmată și de șeful adjunct al administrației militare regionale din Zaporojie, Zlata Nekrasova, informează libertatea.ro.
Potrivit poblicației Kyiv Independent, forțele ruse l-au răpit pe Vladislav în timp ce încerca să fugă din Melitopol pe 8 aprilie.
Și președintele Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu pentru CNN, că rușii au început să răpească persoane în regiunile Herson şi Zaporojie din sudul Ucrainei.
"Acolo sunt construite camere de tortură. Ei răpesc reprezentanţi ai autorităţilor locale şi orice persoană considerată vizibilă pentru comunităţile locale. Ei şantajează profesorii. Ei fură banii prevăzuţi pentru plata pensiilor. Ajutorul umanitar este blocat şi furat. Ei creează foamete", a declarat el.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Se va mai scumpi berea artizanală? Ce spune Alexandru Bănescu, producătorul...
Sursa: retail.ro
-
Justin și Hailey Bieber așteaptă primul lor copil! Soția artistului este...
Sursa: kudika.ro
-
Libra Bank introduce inteligența artificială generativă în aplicația de...
Sursa: futurebanking.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Implantul pe creier al Neuralink s-a defectat, dar Musk spune că este un...
Sursa: wall-street.ro