Luni, Vladimir Putin se va întâlni la Moscova cu cancelarul austriac Karl Nehammer. Aceasta va fi prima întâlnire fizică cu un oficial al Uniunii Europene după invazia Rusiei din 24 februarie.

Putin se va întâlni cu cancelarul Austriei la Moscova

Nehammer a transmis printr-o postare pe o rețea de socializare că Austria este neutră din punct de vedere militar, însă au o poziție în legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina.

„Suntem neutri din punct de vedere militar, dar (avem) o poziție clară cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Trebuie să se oprească! Are nevoie de coridoare umanitare, de o încetare a focului și de o investigare completă a crimelor de război”, potrivit Sky News.

Această vizită va avea loc după ce au apărut informații că Rusia ar urma să desfășoare o ofensivă în estul Ucrainei. Până în prezent, aproximativ 4,5 milioane de ucraineni au fugit din țară, iar alte 6,5 milioane au părăsit zonele de conflict. Cancelarul Karl Nehammer a efectuat și o vizită la Kiev sâmbătă, întâlnindu-se cu președintele Volodimir Zelenski.

Ziua 47 de război în Ucraina

În acest weekend, Ucraina și Rusia au trimis mai multe forțe armate în zona de est a Ucrainei după ce s-ar fi speculat că acolo va avea loc bătălia cea mai mare din acest război. Rusia ar avea drept scop cucerirea teritoriilor din estul regiunii Donbas care încă sunt sub controlul ucrainenilor.

Duminică noaptea în orașul-port Nikolaev a avut loc o explozie, iar aeroportul din Dnipro a fost bombardat și distrus de soldații armatei ruse.

În urma atacului cu rachete asupra gării din Kramatorsk, 57 de persoane au murit, iar 109 persoane au fost rănite, a anunțat șeful Administrației Regionale de Stat Donețk.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Aprilie 2022 - 03 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.