O nouă stație orbitală construită de ruși
Consiliul de Supraveghere al Roscosmos a dat undă verde proiectului de construire a modulelor staţiei după ce a aprobat proiectul preliminar al ROSS, a informat agenţia spaţială rusă într-un comunicat.
Decizia a fost luată după ce au fost analizate rapoartele privind progresul construirii Centrului Spaţial Naţional de la Moscova şi perspectivele actualei platforme orbitale, aflată în funcţiune din 1998.
Şeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, a subliniat că staţia ROSS este viitorul cosmonauticii cu echipaj rusesc şi al explorării ruseşti a Lunii.
Ce orientare avea orbita staţiei
Întrucât orbita staţiei va avea o orientare de 97-98 de grade şi un nivel ridicat de radiaţie, ROSS nu va fi locuită permanent. Rogozin nu a exclus ca modulele segmentului rus al SSI să fie folosite în construcţia noii platforme orbitale.
În principiu, staţia ROSS va avea şase module, unde vor lucra cel mult patru persoane, vor fi două călătorii cu personal şi trei călătorii de aprovizionare pe an. Pe 2 aprilie, Dmitri Rogozin a anunţat decizia retragerii din SSI, simbol al cooperării spaţiale de mai bine de două decenii.
Roscosmos, care a anunţat vineri că va proiecta sonda Venus-D fără agenţia americană NASA, a pus drept condiţie partenerilor săi ridicarea sancţiunilor pentru "operaţiunea militară specială" din Ucraina înainte de 31 martie, lucru care nu s-a întâmplat.
Până acum, Moscova avea de gând să continue să participe la SSI până în 2024 sau chiar 2030, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro