Discursul de la miezul nopții
Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri închiderea cerului de deasupra Ucrainei, iar în caz contrar a dorit să primească sisteme moderne anti-rachetă, pentru a se apăra. Din nefericire, acesta nu a primit suficiente sisteme necesare și a atras atenția asupra faptului că deși soldații ruși s-au retras din jurul Capitalei, aceștia își concentrează atenția asupra sudului țării pe care vor să îl captureze cu orice preț.
„Suntem conştienţi că inamicul are rezerve pentru a creşte presiunea în est. Care este obiectivul trupelor ruseşti? Vor să captureze atât Donbasul, cât şi sudul Ucrainei. Care este obiectivul nostru? Să ne apărăm pe noi înşine, libertatea noastră, teritoriul nostru şi poporul nostru”, a declarat Volodimir Zelenski, în discursul de la miezul nopții.
De 37 de zile, Ucraina se apără și o va face în continuare. Fiecare ucrainean rămas în țară luptă pentru țara sa, pentru libertate și pentru viitorul lor, dar și pentru cel al copiilor lor. În ultimele zile, veștile sunt și mai bune pentru ei, iar președintele ucrainean a anunțat că soldații au reușit să câștige controlul în zone din Kiev și Cernigău.
„Sunt tot mai multe steaguri ucrainene în zone care au fost ocupate temporar”, a mai spus președintele.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro