Will Smith, pregătit să suporte consecințele
Incidentul de anul acesta, de la gala Premiilor Oscar, în care Will Smith l-a lovit pe Chris Rock. imediat după ce acesta a făcut o glumă pe seama partenerei sale de viață. Acesta s-a enervat extrem de tare, nu s-a mai putut controla, iar acum regretă gestul pe care l-a făcut. Nu mai poate da timpul înapoi să își repare greșela, dar a decis să demisioneze de la Academia Oscarurilor.
Will Smith nu doar că a fost prezent la gală, dar a și câștigat premiul pentru cel mai bun rol principal masculin. Acesta, și-a transmis decizia de a demisiona prin intermediul unui comunicat de presă, la doar câteva zile de la incident. Actorul consideră că acțiune sale au fost dureroase, șocante și că nu are niciun fel de scuză pentru ceea ce a făcut.
„Acţiunile mele la cea de-a 94-a ediţie a Premiilor Academiei au fost şocante, dureroase şi de nescuzat. Lista celor pe care i-am rănit este lungă şi îi include pe Chris, familia lui, mulţi dintre prietenii mei dragi şi apropiaţi, toţi cei care au fost în public sau (au privit) de acasă.”, a transmis Will Smith într-un comunicat, potrivit AFP
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro