Explozii asupra orașului Lvov declanșate de armata rusă
Orașul ucrainean Lvov este situat în vestul țării, la câteva zeci de kilometri de hotarele cu Polonia. Corespondentul CNN John Berman a relatat de la fața locului că a văzut un nor de fum ridicându-se din spatele unui deal din apropierea orașului Lvov. Totodată, Berman a menționat că au fost declanșate și sirenele de alarmă, după care ar fi urmat o serie de trei explozii.
"Nu vedem vreo lovitură asupra orașului, ci fum care se ridică la orizont, în spatele dealului, după trei explozii mari", a detaliat corespondentul CNN.
Televiziunile au transmis mai apoi că primarul orașului a confirmat atacul cu explozibil al armatei ruse asupra orașului. Totul se întâmplă la aproximativ 400 de kilometri distanță de capitala Poloniei, acolo unde președintele american Joe Biden se află într-o vizită oficială.
Președintele american Joe Biden a efectuat mai multe vizite oficiale în Europa, iar ultima destinație a fost la Varșovia, făcându-le o vizită refugiaților din Ucraina care au fugit din calea războiului și au primit adăpost în Polonia.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro