Compania de marketing Distinctive Assets va oferi pentru al 20-lea an consecutiv artiştilor nominalizaţi la premiile Oscar pentru interpretare şi pentru regie o sacoşă cu cadouri promoţionale, a căror valoare totală va fi în acest an de 138.000 de dolari, informează Reuters.

OSCAR 2022: Artiștii nominalizați primesc daruri de 138.000 de dolari

Deşi fiecare dintre starurile nominalizate îşi permite probabil să cumpere acele obiecte, Lash Fary, fondatorul companiei Distinctive Assets, a precizat că nu acesta este scopul iniţiativei sale. Oferirea unor cadouri promoţionale reprezintă o recunoaştere a valorii unor performanţe artistice uimitoare şi, totodată, o acţiune comercială. Şi, după două decenii de astfel de promoţii, Lash Fary spune că procesul obţinerii unor astfel de obiecte de la diverse branduri a devenit mai uşor.

„La început, totul ţinea de convingerea brandurilor că avea sens să oferim unor oameni bogaţi şi celebri diverse lucruri în regim de gratuitate. Acum, toată lumea ştie că această iniţiativă are sens. Companiile fac acest lucru pentru că artiştii nominalizaţi la Oscar sunt cei mai buni ambasadori din lume ai brandurilor”, a precizat Lash Fary.

Totuşi, acest nivel de expunere mediatică nu este deloc unul ieftin.

„Nominalizaţii trebuie să poată să îşi permită o taxă pentru a primi acea sacoşă cu cadouri, care începe de la 4.000 de dolari şi care poate să ajungă până la 50.000 de dolari în funcţie de nivelul de sponsorizare”, a adăugat fondatorul companiei Distinctive Assets.

Sacoşa cu cadouri din acest an conţine 52 de obiecte, inclusiv pungi de popcorn Opopop, fursecuri, păpuşi Qai Qai şi patronajul asupra unui teren din Rezervaţia Naturală Highland Titles din Scoţia, care îi asigură primitorului titlul de Lord de Glencoe sau Lady de Glencoe.

Cel mai scump cadou constă într-o cazare la Turin Castle din Scoţia, care include serviciile unui majordom, testări de whisky şi o ceremonie cu o fanfară de cimpoaie, organizată în momentul sosirii în faţa acelui obiectiv turistic.

Citeste si:
Cei mai iubiți artiști români ai momentului, pe scena FORZA ZU
Cei mai iubiți artiști români...

Produsele de sănătate şi wellness alcătuiesc o temă majoră în acest an şi vor fi reprezentate în acea sacoşă promoţională de suplimente pentru somn, poţiuni pentru îngrijirea pielii bazate pe ulei de canabis şi un serviciu de pregătire a mesei. Sacoşa conţine şi o serie de obiecte cu utilitate practică.

„Nu totul se rezumă la faimă şi strălucire. Avem şi un produs de 9 dolari pentru eliminarea petelor, fabricat de Jade Home Essentials, complet natural, complet biologic”, a adăugat Lash Fary. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Martie 2022 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.