Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a anunțat că o porțiune a spațiului aerian național se va redeschise luni, începând cu orele 12 pentru circulația avioanelor civile și de stat.
O porțiune a spaţiului aerian din Moldova se redeschide
În cadrul ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spaţiului Aerian a fost discutată posibilitatea redeschiderii spațiului aerian național în contextul războiului ce are loc de aproximativ o lună în Ucraina. În Ucraina, spațiul aerian a fost închis, iar zboruri pe direcțiile Nord, Sud şi Est nu pot fi efectuate, respectiv, toate zborurile vor fi efectuate spre şi din spre România.
Totodată, restul spațiului aerian va rămâne închis, inclusiv cel de clasa G (spaţiul aerian necontrolat, utilizat în special pentru zboruri de agrement), folosirea acestui spațiu doar la necesitate, a excepţiilor prevăzute în dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din 24 februarie.
Din aceste excepții fac parte utilizarea spaţiului aerian al Republicii Moldova pentru zborurile de repoziţionare a avioanelor civile ale operatorilor aerieni naţionali şi străini, pentru zborurile de transport aerian comercial de mărfuri şi poştă a operatorilor aerieni naţionali şi străini, zboruri umanitare şi alte cazuri.
Operatorii aerieni ce aveau zboruri regula pe Aeroportul Internaţional Chişinău își vor reîncepe activitatea în cel mai scurt timp, a anunțat Autoritatea.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro