Vladimir Putin a ordonat ca procurorii să facă verificări stricte la sediile companiilor străine care au anunțat că se retrag de pe piața din Rusia, în urma invaziei în Ucraina.

Firmele care se retrag din Rusia, sub control strict

Procurorii care se vor ocupa de verificări au responsabilitatea de a stabili dacă s-au respectat condiţiile din contractele de muncă, dacă s-au achitat salariile, dacă au fost îndeplinite "obligaţiile contractuale faţă de contractanţi şi faţă de Federaţia Rusă", a anunţat procurorul general potrivit unui comunicat.

Acesta a menționat că se va împiedica prin mijloace drastice orice tentativă a companiilor străine care vor părăsi Rusia și nu își vor respecta obligațiile. Firmele care declară că intră în faliment în mod "fictiv sau premeditat" vor fi urmărite penal.

Aproximativ o sută de mărci și companii au anunțat că se retrag sau își sistează activitatea pe piața din Rusia în urma invaziei și agresiunilor de care au dat dovada la adresa Ucrainei, printre care Coca-Cola, H&M, McDonald's, Ikea, Shell sau BP.

Retail jobs

Rusia va intra într-o criză economică severă

Putin a afirmat că este pentru numirea unor administratori externi la conducerea companiilor străine care urmează să părăsească Rusia, "pentru a le transfera către cei care vor să le facă să funcţioneze".

În urma acestor decizii, sute de mii de locuri de muncă sunt afectate, iar sancțiunile care sunt din ce în ce mai multe la adresa Rusiei se pare că vor duce țara într-o criză economică totală. Până acum, sancțiunile au avut consecințe asupra cursului rublei şi a accelerat și mai mult inflaţia.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Martie 2022 - 02 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.