Vadim Boichenko, primarul din Mariupol, a oferit o serie de declarații despre situația grea prin care sunt nevoiți să treacă oamenii de acolo, dar și despre pierderile pe care le-au suferit în ultimele zile. Acesta a afirmat, cu durere în suflet, că orașul nu mai există și că nici măcar nu își pot recupera morții de pe străzi.

Primarul din Mariupol, mărturisiri cutremurătoare

Într-un interviu postat pe YouTube de către CNN, Vadim Boichenko a mărturisit că situația este foarte complicată în Mariupol și că au extrem de multe probleme sociale pe care le-au creat rușii, după ce soldații ruși au impus un blocaj pe coridorul umanitar.

Astăzi, între orele 12:00 și 21:00 ar trebui ca focul să se oprească în orașul-port, iar oamenii să poate evacua orașul, singura problemă fiind că au pierdut o mulțime de autobuze dintre cele pe care le aveau, iar edilul se teme de faptul că ar putea să nu mai aibă suficente pentru momentul în care li se va permite evacurea civililor.

„Aceste cifre se vor înrăutăți. Dar aceasta este a șasea zi consecutivă de atacuri aeriene și nu putem să ieșim să recuperăm morții”, a declarat Boichenko. „Rușii spun că vor să-i salveze pe ucraineni să nu fie uciși de statul ucrainean, dar ei sunt cei care ucid. În ceea ce privește coridorul umanitar care ar fi trebuit să faciliteze evacuarea civililor sâmbătă, Boichenko afirmă că acum autoritățile au la dispoziție mult mai puține autobuze față de ziua de ieri: „Aveam 50 de autobuze pline cu combustibil și doar așteptam o încetare a focului și drumurile să se deschidă pentru a putea scoate oamenii de aici. Dar acum am ajuns la doar 30 de autobuze. Am ascuns acele autobuze într-o altă locație, departe de bombardamente, și am pierdut alte 10 acolo. Așa că am ajuns la 20”, a declarat Vadim Boichenko.

Rețelele de telefonie mobilă nu funcționează în Mariupol, oamenii au rămas, de asemenea, fără apă și fără căldură și trec prin niște momente de coșmar. Primarul este de părere că rușii nu vor altceva decât să sufoce orașul și să îl supună unui stres insuportabil.

”Situația este foarte complicată. Rușii vor să ne despartă de coridorul umanitar, oprind livrarea de bunuri esențiale, echipamente medicale, chiar și alimente pentru copii. Scopul lor este să sufoce orașul și să-l supună unui stres insuportabil”, a mai declarat primarul orașului Mariupol.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Martie 2022 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.