Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, l-a acuzat pe Volodimir Zelenski de faptul că nu își dorește niciun fel de negociere cu Rusia, ci că mai degrabă caută să provoace un conflict cu NATO. Aceste declarații vin, după ce timp de zece zile trupele armate ruse atacă și bombardează noapte și zi Ucraina și ucid civilii fără milă.

Lavrov a făcut noi declarații

Lavrov a ținut să precizeze că dacă liderul Ucrainei a fost atât de supărat din cauza faptului că nu a primit susținere din partea NATO, înseamnă că se aștepta ca NATO să îi ofere tot ajutorul de care avea nevoie, refuzând să negocieze cu atacatorii. Multă lume condamnă afirmațiile ministrului, mai ales că Rusia este cea care a atacat Ucraina, nu invers.

„Dacă el (Zelenski) a fost atât de supărat că NATO nu l-a apărat, înseamnă că speră să rezolve conflictul aducând NATO în această poveste, nu prin negocieri”, a spus Lavrov într-o conferinţă de presă, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Lavrov a mai spus că Volodimir Zelenski nu ascultă declaraţiile Washingtonului, Parisului, Berlinului şi ale altor capitale europene potrivit cărora NATO nu intenţionează să intervină în conflict. Tot el a precizat că „declaraţiile constante şi pline de resentimente” pe care le-a făcut liderul Ucrainei nu ajută în ceea ce priveşte perspectiva unei noi runde de negocieri ruso-ucrainene.

„În acest caz, vedem că ţările NATO îşi dau perfect seama de imposibilitatea implicării directe a membrilor NATO în ceea ce se întâmplă în jurul Ucrainei”, a mai zis Lavrov.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Martie 2022 - 05 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.