Bilanţul pierderilor provocate de furtuna care a afectat o mare parte din Europa a ajuns duminică la şase morţi.

Furtuna Malik face ravagii în Europa

Un tânăr de 27 de ani a murit în provincia Pomerania din nordul Poloniei, când un copac a căzut peste maşina în care se afla, rănind încă o persoană. Pompierii polonezi au răspuns la mii de apeluri pentru îndepărtarea unor arbori doborâţi de vânt şi pentru fixarea unor acoperişuri. Autorităţile au anunţat că circa 680.000 de locuinţe au rămas fără curent electric.

În Cehia, un zid de cinci metri s-a dărâmat într-o zonă industrială din Velke Pritocno, la vest de Praga, îngropând doi muncitori; unul a murit pe loc, celălalt a fost dus la spital cu fracturi. Poliţia anchetează accidentul. Ceva mai devreme, poliţiştii germani raportaseră că un pieton a fost omorât de un panou electoral care a căzut la Beelitz, la sud-vest de Berlin, sâmbătă seara.

Furtuna numită Nadia în Germania şi Malik pe plan internaţional s-a intensificat peste noapte, după ce sâmbătă făcuse două victime şi în Regatul Unit. Un băiat de nouă ani a fost lovit mortal de un copac în satul Winnothdale, iar un bărbat aflat alături de el a fost rănit grav. O femeie în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident similar la Aberdeen, pe coasta de est a Scoţiei.

Traficul feroviar din Germania, afectat de furtună

În insulele britanice, furtuna a întrerupt alimentarea cu curent în 130.000 de locuinţe. Pe coastele Mării Nordului s-au emis mai multe alterte. Celebra piaţă de peşte din cartierul Altona din Hamburg a fost inundată de valurile ridicate de furtună, iar peste nivelul apei în districtul Sankt Pauli din acelaşi oraş a ajuns la 2,84 metri deasupra mediei.

Citeste si:
Bilantul persoanelor decedate in urma seismului din Indonezia a...
Bilantul persoanelor decedate...

Traficul feroviar din Germania era afectat în continuare duminică, mai multe trenuri fiind anulate sau întârziate.

Malik a ajuns şi în Danemarca, unde 10.000 de membri ai echipajelor de intervenţie au fost alertaţi pentru a fi gata să se deplaseze la urgenţe. Poliţia daneză a informat că o femeie de 78 de ani a fost trasă afară de vântul puternic, când a deschis dinăuntru uşa casei, şi a căzut, suferind răni care i-au provocat moartea, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Ianuarie 2022 - 09 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.