Un copil în vârstă de doar 11 ani din Rusia a murit înghețat de frig în timp ce se îndrepta spre școală. Acesta ar fi coborât din autobuz la o stație greșită, iar apoi s-a rătăcit în încercarea de a ajunge pe jos la școală.

A murit înghețat după ce a coborât la stația greșită

Maxim Kostantinov era elev la o școală pentru copii cu nevoi speciale din Dubna, regiunea Moscova. În data de 27 decembrie copilul s-a urcat într-un autobuz greșit pentru a merge la școală, iar când micuțul a realizat acest lucru, a coborât din transport. Deoarece nu mai avea bani pentru o călătorie cu transportul în comun, acesta a decis să meargă pe jos pentru a ajunge la școală. Însă Maxim nu a mai ajuns la ore.

Profesorii care au sesizat absența micuțului au anunțat de îndată părinții acestuia. La rândul lor, au anunțat poliția, iar aceștia au organizat echipe de căutare, însă fără nici un succes. Băiețelul a fost găsit mort în seara zilei de 28 decembrie pe o stradă din Dubna.

Copilul ar fi căzut în apa unui râu

Anchetatorii susțin că elevul de 11 ani și-ar fi pierdut cunoștința și a murit degerat de frig. Mai multe urme au fost identificate pe marginea unui râu din apropiere. Se pare că băiatul ar fi căzut în apa înghețată și a intrat în hipotermie.

Autoritățile mai afirmă că din cauza problemelor sale, băiatul nu a putut să ceară ajutorul trecătorilor.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Ianuarie 2022 - 04 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.