Franţa va prelua începând de sâmbătă, timp de un an, comanda Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJFT), unitatea NATO de intervenţie rapidă, creată în 2014 ca răspuns la anexarea ilegală de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi la tensiunile din Orientul Mijlociu, a informat miercuri Alianţa Nord-Atlantică, transmite EFE.

"Mulţumesc Franţei pentru conducerea forţei de reacţie rapidă a NATO în 2022", a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat într-un comunicat de presă.

VJTF, care poate ajunge la un efectiv de până la 40.000 de militari, este pregătită să intervină într-o perioadă de maximum 48 până la 72 de ore de la declanşarea unei crize.

"VJFT este o contribuţie substanţială pentru apărarea noastră colectivă, iar conducerea asigurată de Franţa este o demonstraţie puternică a angajamentului şi capacităţilor. Într-o perioadă de provocări de securitate fără precedent, nu trebuie să existe nicio înţelegere greşită cu privire la hotărârea NATO: suntem uniţi pentru a apăra şi proteja toţi aliaţii", a afirmat Stoltenberg.

În 2022, VJTF va cuprinde o forţă multinaţională de câteva mii de militari. O brigadă franco-germană, care numără aproximativ 3.500 de militari, va servi drept nucleul unităţii NATO. Cu sediul la Lille (nordul Franţei), brigada franco-germană este o unitate binaţională, dar şi alte state membre ale NATO - precum Spania, Portugalia şi Polonia - vor pune la dispoziţie militari pentru VJTF.

Franţa înlocuieşte Turcia, care a asigurat anul acesta conducerea unităţii NATO de intervenţie rapidă, iar în 2023 conducerea VJTF va fi preluată de Germania. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Decembrie 2021 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.