Potrivit unei cercetări socio-politice efectuate de compania iData, aproximativ 70% din cetățenii Republicii Moldova au declarat că sunt pentru aderarea țării la Uniunea Europeană.

Moldovenii din Republica Moldova își doresc aderarea la UE

Potrivit studiului, 68,8% dintre moldovenii care au participat la sondaj au declarat că sunt pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar restul 35% sunt pentru aderarea țării la Uniunea Eurasiatică.

În proporție de 41,2% dintre participanți la sondaj sunt în favoarea unirii Moldovei cu România. Pentru aderarea Moldovei la NATO sunt circa 30,1% de respondenți. Pentru restabilirea Uniunii Sovietice s-au pronunțat 22,5% dintre moldoveni, iar pentru recunoașterea independenței Transnistriei sunt 17,8%. Pentru retragerea Moldovei din CSI sunt 45,9%.

La sondaj au participat 1.047 de respondenți

42,7% dintre participanții la sondaj consideră că lucrurile în Moldova se îndreaptă spre o direcție bună, iar 45% dintre aceștia din contra, în direcția greșită. Întrebați despre primele 100 de zile ale Guvernului Gavrilița, în proporție de 34% dintremoldoveni au evaluat pozitiv activitățile acesteia, 31,7% – neutru, 23% – negativ și 11,3% – le-a fost complicat să răspundă.

Sondajul a fost realizat prin intermediul telefonului în perioada 15-25 noiembrie. La acest sondaj au participat 1.047 de respondenți din 367 de localități (inclusiv malul stâng al Nistrului). Marja de eroare este de 2,9%.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Decembrie 2021 - 01 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.