Fanii artiștilor sunt în stare de șoc. Shawn Mendes și Camila Cabello s-au despărțit, după mai bine de doi ani de relație. Ce doi cântăreți au lăsat mască pe toată lumea cu tristul anunț pe care l-au făcut pe conturile lor oficiale de Instagram, unde sunt urmăriți de milioane de oameni.
Shawn Mendes și Camila Cabello nu mai formează un cuplu
Nimeni nu se aștepta la una ca asta, mai ales că s-au mutat împreună în Miami, tocmai pentru ca artistul să se poată ocupa de albumul său. Păreau foarte fericiți împreună și nu dădeau semne că vor strica o poveste de iubire atât de frumoasă precum cea pe care o aveau ei. Mai mult de atât, au apărut la tot felul de evenimente împreună și au petrecut clipe frumoase, chiar și de Halloween.
Shawn Mendes și Camila Cabello au postat un mesaj comun, prin intermediul căruia și-au informat admiratorii că au luat-o pe drumuri diferite, dar că se vor iubi în continuare. Au început relația ca niște buni prieteni și au terminat-o la fel. Odată cu aflarea veștii, fanii au luat foc și le-au transmis tot felul de mesaje. Cei mai mulți dintre aceștia încă mai spera că vor realiza faptul că sunt sufletele pereche.
”Hei dragilor, am hotărât să punem capăt relației noastre, dar vom continua să ne iubim ca și persoane mai mult ca niciodată. Am început relația noastră că cei mai buni prieteni și am încheiat-o la fel. Apreciem enorm suportul vostru de la început și până acum.”, au transmis Shawn Mendes și Camila Cabello, pe social media.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Jimmy Choo, inspirat de Sailor Moon în noua sa colecție de pantofi. Când va...
Sursa: retail.ro
-
Ask the Entrepreneur: ce vrei să știi de la Sergiu Neguț, cofondator FintechOS
Sursa: start-up.ro
-
Când viața îți oferă lămâi, bucură-te de o limonadă!
Sursa: garbo.ro
-
Bogdan Ciungradi, noul director financiar al AROBS
Sursa: futurebanking.ro
-
Zero Waste București: magazinul anti-risipă construit cu ajutorul comunității
Sursa: green.start-up.ro
-
Ultimul bilanț al cutremurului care a zguduit Turcia și Siria a ajuns la un...
Sursa: wall-street.ro
-
Cele 10 Legi Astrale ale zodiei Pești: Sfaturile Universului pentru cea mai...
Sursa: kudika.ro