Germania a înregistrat un număr record de infectări COVID-19 zilnice, cel mai mare număr de la începutul pandemiei. Cu doar 24 de ore în urmă, au fost raportate 39.676 de noi cazuri, a informat miercuri Institutul Robert Koch din Berlin. 

Număr record de infectări cu coronavirus, de la începutul pandemiei

Anterior numărul record de infectări zilnice a fost înregistrat vineri, cu 37.120 de cazuri noi. Cu o doar o săptămână mai înainte, erau 20.398 de cazuri noi zilnice de infectare.

Institutul Robert Koch a înregistrat și o rată de infectare record la şapte zile a cazurilor de coronavirus, o incidențp de 232,1 noi cazuri la 100.000 de locuitori. Este a treia zi consecutiv când se înregistrează valori maxime record, după raportul de luni de 201,1 cazuri şi cel de marţi de 213,7 cazuri.

Rata de infectare COVID-19 la şapte zile era de 146,6 cazuri la 100.000 de locuitori în urmă cu o săptămână şi de 66,1 în urmă cu o lună.

236 decese în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Germania au fost înregistrate 236 decese, în comparație cu 194 decese raportate într-o zi, în urmă cu o săptămână. De la începutul pandemiei cu COVID-19, Institutul Robert Koch a raportat 4.844.054 de infectări cu coronavirus în Germania.

Este posibil ca numărul total real să fie mult mai mare, deoarece numeroase cazuri de infectare nu sunt recunoscute sau înregistrate. Germania are o rată de vaccinare anti-COVID-19 de aproximativ 67%, persoane ce au fost imunizate cu schema completă.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Noiembrie 2021 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.