Islanda îşi alege sâmbătă un nou parlament, cu secţiile de votare urmând a fi deschise la 10 dimineaţă (10.00 GMT).

Islanda își alege un nou parlament

Primele rezultate parţiale vor fi anunţate la scurt timp după închiderea urnelor la 22.00, dar nu se aşteaptă un rezultat final până duminică dimineaţă. Parlamentul islandez, Althing, cel mai vechi din lume, are 63 de locuri, ceea ce înseamnă că sunt necesare cel puţin 32 pentru o majoritate guvernamentală.

Experţii au prezis o cursă strânsă şi cred că un viitor guvern ar consta dintr-o coaliţie formată din patru sau chiar cinci partide din spectrul centru-stânga. Ţara non-UE cu aproximativ 360.000 de locuitori a fost guvernată de prim-ministrul Katrin Jakobsdottir în ultimii patru ani.

În vârstă de 45 de ani, ea este populară în ţară, dar mişcarea sa stângă-ecologistă VG a pierdut un anumit sprijin din cauză că după ultimele alegeri parlamentare din 2017, ea a format o coaliţie guvernamentală neobişnuită cu Partidul Independenţei (D, conservator) şi Partidul Progresului (B, rural-liberal).

Care sunt pronosticurile

Dar potrivit observatorilor, mişcarea VG a lui Jakobsdottir are încă şansa de a obţine suficiente voturi pentru a rămâne la putere în ciuda pierderilor proiectate.

"Ea este foarte populară ca prim-ministru, chiar şi în rândul oamenilor care nu votează pentru partidul ei", a declarat politologul Eva Heida Önnudóttir de la Universitatea din Reykjavik înainte de alegeri.

Datorită locaţiei sale îndepărtate, Islanda s-a descurcat mai bine în timpul crizei coronavirusului decât majoritatea celorlalte ţări din Europa. Cu toate acestea, după peste un an de când a început pandemia, problema sănătăţii a fost un subiect cheie în timpul campaniei electorale alături de schimbările climatice şi mediul înconjurător, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Septembrie 2021 - 11 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.