Un bărbat în vârstă de aproape 74 de ani a murit după ce toate 43 de spitale la care s-a adresat au refuzat să îl interneze. Acestea erau pline de bolnavi infectați cu COVID-19. Familia bărbatului vine cu un îndemn către populație, acela de a se vaccina pentru a putea permite bolnavilor cu afecțiuni mai grave să primească ajutorul medical necesar.

Un bărbat a murit după ce a fost refuzat de 43 de spitale

Ray Martin DeMonia, originar din Alabama a murit pe 1 septembrie, cu doar trei zile înainte de a împlini 74 de ani. Bărbatul a suferit un atac de cord la sfârșitul lunii trecute și s-a adresat la 43 de spitale din trei state, însă toate unitățile medicale l-au refuzat deoarece nu aveau locuri libere la terapie intensivă.

Într-un sfârșit, un loc liber s-a găsit la Spitalul Fundației Rush din Meridian, Mississippi, la o distanță de peste 300 de kilometri de casa bărbatului.

Familia bărbatului a decis să facă publică poveste tragică și să vină cu un îndemn către populație, să se vaccineze anti-COVID-19. Membrii familiei au spus că vaccinarea le va permite medicilor să acorde ajutor medical și persoanelor cu alte tipuri de boli grave.

Criza locurilor de disponibile în spitalele din SUA

Alabama este unul dintre statele americane care se confruntă cu un număr mare de spitalizări din cauza infectării cu coronavirus. Scott Harris, șeful Departamentului de Sănătate Publică, a declarat că, deși creșterea internărilor pare să fie „stabilizată”, „ sunt încă mai mulți pacienți care au nevoie de îngrijiri medicale la terapie intensivă decât paturi disponibile. Continuăm să avem o criză reală ”. Acesta a mai menționat că săptămâna trecută, au existat în jur de 60 de pacienți mai mulți față de locurile disponibile pentru spitalizare.

De la începutul pandemiei, SUA a înregistrat peste 40,6 milioane de cazuri de infectări cu Covid-19 și peste 655.800 de decese. Din cauza creșterii numărului de infectări cu varianta Delta, mai multe state se confruntă cu lipsa paturilor libere în spitale în ultimele luni.

Un bărbat din Alabama moare în urma unui eveniment cardiac după ce 43 de spitale cu ICU-uri complete l-au îndepărtat.

În necrologul său, familia lui Ray Martin DeMonia a cerut oamenilor să se vaccineze împotriva COVID-19 pentru a elibera resurse pentru situații de urgență non-COVID. https://t.co/DRYuNsChWM- Julia Davis (@JuliaDavisNews) 11 septembrie 2021


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Septembrie 2021 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.