Mii de persoane care au dorit să se vaccineze împotriva coronavirusului ar fi fost imunizate cu o soluţie salină în locul unui vaccin anti-COVID-19 în districtul Friesland din nordul Germaniei.

Mii de persoane, vaccinate cu o soluție salină în locul vaccinei anti-COVID

Peste 2.000 de persoane au solicitat să fie inoculate din nou după ce au apărut informaţii potrivit cărora o asistentă medicală a fost acuzată că a folosit o soluţie salină în locul serului împotriva coronavirusului, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din landul german Saxonia Inferioară.

Nu se ştie cu exactitate dacă incidentul s-a produs accidental sau intenţionat. Primele doze suplimentare pentru cei afectaţi vor fi oferite începând de vineri, a precizat un purtător de cuvânt al districtului Friesland, situat în landul Saxonia Inferioară.

Marţi, poliţia a anunţat că este posibil ca asistenta medicală să fi injectat mii de persoane cu soluţie salină în locul unui ser anti-COVID-19 la un centru de vaccinare din district - un număr mult mai mare decât se crezuse iniţial.

Aproximativ 8.557 ar fi fost vaccinate cu apă salină

Circa 8.557 de persoane, care au fost inoculate în perioada 5 martie - 20 aprilie, ar putea fi afectate, potrivit administraţiei districtului. Numărul exact al persoanelor aflate în această situaţie nu este încă foarte clar.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii din Saxonia Inferioară a spus că nu are cunoştinţă de vreun caz grav de COVID-19 produs după inocularea soluţiei saline. Cu toate acestea, informaţiile nu au putut fi comparate din cauza reglementărilor privind protecţia datelor, printre altele, a mai spus ea, menționează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 August 2021 - 11 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.