Guvernul din Letonia vrea ca vaccinarea anti-COVID-19 să devină obligatorie pentru personalul din domeniul medical şi din educaţie.
Letonia vrea să introducă vaccinarea anti-Covid obligatorie
Conform modificărilor legislative adoptate miercuri de guvern, începând din luna octombrie, angajaţii din instituţiile medicale, sociale şi de educaţie vor trebui să prezinte la locul de muncă un certificat de vaccinare.
Tot de la 1 octombrie, în alte sectoare, angajatorii vor avea dreptul de a concedia salariaţii nevaccinaţi. Aceste modificări mai trebuie însă aprobate de parlamentul de la Riga. În Letonia, ţară cu 1,9 milioane de locuitori, campania de vaccinare a avut un start lent.
Până în prezent, circa o treime din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19.
138.000 de cazuri de infectare raportate în Letonia de la începutul pandemiei
„Am discutat despre stimulente pentru a promova vaccinarea, avem în vedere începerea unei campanii de informare. Acest proiect de lege a fost elaborat şi cu scopul de a-i face pe oameni să-şi schimbe comportamentul”, a declarat prim-ministrul Krisjanis Karins.
De la debutul pandemiei, Letonia a raportat mai mult de 138.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi peste 2.500 de decese asociate.
Rata de infectare este în scădere de mai multe săptămâni, însă, în acelaşi timp, a fost observată o propagare în creştere a variantei Delta deosebit de contagioase. Conform ministrului sănătăţii, Daniels Pavluts, infectările cu varianta Delta reprezintă aproape 54% din cazurile noi, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Cum spui partenerului că nu ai orgasm și ce puteți face împreună
Sursa: kudika.ro