O femeie din Japonia în vârstă de 53 ani a fost arestată de poliţiști după ce a încercat să stingă flacăra olimpică. Aceasta a „atentat” asupra flăcării cu un pistol cu apă în momentul în care trecea ştafeta prin prefectura Ibaraki.
Femeie arestată după ce a încercat să stingă flacăra olimpică
După ce au fost analizate înregistrările video, s-a constata că femeia a aşteptat momentul potrivit, având pistolul de apă. Atunci când alergătorul care ţinea torţa în mână a ajuns în dreptul femeii, aceasta a îndreptat pistolul către flacără, stropind-o de câteva ori, însă nu a reușit să o stingă.
Agenţii de poliţie au înconjurat-o și au reținut-o imediat pe „atacatoare”. Femeia și-a recunoscut fapta și nu s-a opus reținerii, declarând că este împotriva organizării Jocurilor Olimpice, în contextul pandemiei de coronavirus.
Flacăra olimpică va cutreiera 47 de prefecturi ale Japoniei
Fotbalistul brazilian Zico a dat startul ştafetei în prefectura Ibaraki, duminică. Fostul mijlocaş al Selecao a condus naţionala Japoniei la câştigarea trofeului în Cupa Asiei în 2004, înainte de a o califica la Cupa Mondială din 2006, desfăşurată în Germania. În prezent, Zico este directorul tehnic al clubului din oraşul Kashima.
Flacăra olimpică urmează să străbată cele 47 de prefecturi ale Japoniei până va începe oficial ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 23 iulie.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro