Aproape jumătate dintre germani s-au exprimat în favoarea purtării măştilor sanitare şi după terminarea pandemiei pentru a se proteja astfel de boli, potrivit unui sondaj dat publicităţii miercuri.
Dintre cele circa 5.000 de persoane chestionate de institutul de cercetări de piaţă Civey în cadrul unui sondaj comandat de publicaţia Augsburger Allgemeine, 44,7% s-au pronunţat în favoarea continuării purtării măştilor sanitare, în timp ce 41,9% au spus că ar prefera să renunţe la acoperirea gurii şi a nasului. Restul participanţilor au fost indecişi.
Măsurile aplicate pentru restrângerea transmiterii noului coronavirus, cum ar fi purtarea măştilor, respectarea distanţării fizice şi spălarea frecventă a mâinilor, au dus la o reducere semnificativă a altor boli.
Reducerea a fost îndeosebi vizibilă în ceea ce priveşte alte boli transmise prin picături de salivă, aşa cum se întâmplă şi în cazul noului coronavirus.
Anul trecut s-a înregistrat doar aproximativ o treime din numărul cazurilor de norovirus raportate în 2019.
Sezonul gripal aproape că nu şi-a făcut simţită prezenţa în perioada 2020-2021.
Chiar la începutul anului 2020, sezonul gripal s-a terminat mai devreme decât în mod obişnuit, fapt atribuit măsurilor luate pentru stoparea noului coronavirus.
Vârsta pare să aibă un anumit rol în dorinţa oamenilor de a purta în continuare măşti sanitare după terminarea pandemiei, 54,1% dintre persoanele de peste 65 de ani declarându-se în favoarea acestei măsuri, potrivit sondajului.
În grupa de vârstă 18-29 de ani, 50,5% s-au pronunţat împotriva continuării purtării măştilor în viaţa de zi cu zi.
Un procent de 41,2% dintre bărbaţi au spus că sunt de acord cu purtarea măştilor, în timp ce în rândul femeilor acest procent a fost de 48,2%.
În schimb, 46,7% dintre bărbaţi au respins ideea de a purta măşti după terminarea pandemiei, în timp ce doar 37,3% dintre femei s-au pronunţat împotrivă, scrie Agerpres.
Premierul și miniștrii au purtat măști la ședința de Guvern de azi
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro