Estonia va începe să emită certificate digitale de vaccinare din luna aprilie.
„Planificăm să avem certificatele pregătite în luna aprilie, împreună cu partenerul nostru (compania estoniană) Guardtime", a declarat Kalle Killar, subsecretar pentru sănătate digitală şi inovare în cadrul ministerului.
Certificatul digital îi va ajuta pe utilizatori atât în călătorii, cât şi în viaţa de zi cu zi, şi va fi mai uşor de controlat şi mai sigur decât echivalentul său pe hârtie, a spus Killar. Potrivit acestuia, punerea în aplicare a unui certificat global de vaccinare, la care guvernul de la Tallinn lucrează împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), va dura probabil ani de zile.
Estonia, o ţară iubitoare de tehnologie şi un teren de testare pentru multe inovaţii, are una din cele mai ridicate rate de infectare cu COVID-19 din Europa.
Premierul estonian Kaja Kallas se află în prezent în carantină după ce a fost testată pozitiv cu coronavirus. Estonia, care are o populaţie de 1.3 milioane de locuitori are, de asemenea, una din cele mai mari rate de vaccinare din Europa (13% din populaţie fusese vaccinată cu prima doză până marţi).
Uniunea Europeană a anunţat intenţia de a avea disponibile până la vară certificate digitale de vaccinare care să faciliteze călătoriile, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Ce relație au, de fapt, Andreea Esca și Andreea Berecleanu? Mulți cred că...
Sursa: kudika.ro
-
Eurowind Energy ia credit de la BCR și Erste Group pentru un parc eolian
Sursa: futurebanking.ro
-
Ciolacu, reacție la „furtuna” din coaliție: Dansul în doi s-a terminat
Sursa: wall-street.ro