Marea Britanie a vaccinat până miercuri, 17 martie, mai mult de 25 de milioane de persoane cel puţin cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19, la 100 de zile de când prima persoană a fost vaccinată în această ţară. Guvernul de la Londra speră ca până pe 15 aprilie toţi britanicii cu vârste de peste 50 de ani să poată beneficia de vaccin.
Avem „25 de milioane de motive să fim încrezători în viitor în timp ce redeschidem precaut societatea”, a spus premierul Boris Johnson.
El a anunţat că urmează să se vaccineze curând, insistând că va fi inoculat cu serul AstraZeneca, suspendat în mai multe state ale UE după semnalarea unor cazuri de tromboză suspecte. În schimb, autorităţile britanice consideră în continuare „sigur şi eficace” vaccinul AstraZeneca, dând asigurări că vor continua să-l folosească.
Datele oficiale, citate de Reuters arată că până acum s-a reuşit vaccinarea a 25.273.226 de persoane cu prima doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca, dintre care 1.759.445 au primit şi a doua doză.
Pentru a vaccina cât mai multe persoane într-un timp cât mai scurt, guvernul britanic a ales să amâne administrarea celei de-a doua doze dincolo de termenul recomandat de producătorii vaccinurilor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
6 zodii care încep o viață nouă în 2026
Sursa: kudika.ro
-
Legumele pe care gastroenterologii le recomandă pentru un intestin sănătos
Sursa: garbo.ro