În Germania, din cauza răspândirii coronavirusului ce a intrat din nou într-o creștere exponențială, medicii de terapie intensivă cer revenirea imediată la un lockdown parțial.
În ultima săptămână, numărul cazurilor de COVID din Germania a crescut cu 20%. Restricțiile au fost relaxate, iar asta a accelerat răspândirea virusului. Experții de la Institutul Koch spun că este clar că Germania se confruntă cu al treilea val epidemic.
Jurnalistul Deutsche Welle, Robert Schwartz, a explicat că directorul științific al Asociației de Terapie Intensivă a cerut să se reimpună imediat un lockdown pentru a se reduce impactul acestui al treilea val.
Primele discuții au fost ca această măsură să se ia în orice regiune unde incidența infectărilor la șapte zile depășește 100 de cazuri la suta de mii de locuitori, dar se cere regândirea strategiei în contextul unei creșteri exponențiale a îmbolnăvirilor. Dacă acum trei zile incidența era 80, acum a ajuns la 85.
În ceea ce privește serul AstraZeneca, specialiștii de la Institutul Koch spun că, pentru grupurile vulnerabile, riscul de a muri în urma infectării cu SARS-CoV-2 este de o mie de ori mai mare decât din cauza complicațiilor asociate vaccinului. Cu toate acestea, și Germania a suspendat ieri, ca măsură de precauție, folosirea serului AstraZeneca, în urma raportării mai multor cazuri de probleme de coagulare a sângelui.
"Germania stă mult mai prost cu vaccinarea decât alte țări, a început târziu. Pregătirile administrative au fost bune, dar vaccinul nu a prea venit de la Pfizer sau AstraZeneca. În replică, AstraZeneca a spus că UE s-a trezit mult mai târziu cu comenzile față de Marea Britanie", a comentat jurnalistul, potrivit digi24.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro