Disney a anunţat miercuri că va închide „cel puţin 60” dintre magazinele sale din America de Nord anul acesta pentru a se concentra pe activităţile sale de vânzare online.
Aceste închideri nu vor fi însă decât o primă etapă, numărul 1 mondial din industria divertismentului precizând într-un comunicat că intenţionează să „reducă semnificativ punctele sale fizice de vânzare” pentru a dezvolta comerţul electronic.
„Comportamentul consumatorului s-a orientat spre cumpărături pe internet şi, în acelaşi timp, pandemia a schimbat ceea ce se aşteaptă consumatorii de la un retailer”, a declarat în comunicat Stephanie Young, responsabilă din cadrul Disney.
Disney doreşte, de asemenea, să-şi dezvolte anul viitor platforma de vânzări „shopDisney” şi să o integreze mai bine în aplicaţiile mobile dedicate parcurilor sale de distracţii şi în prezenţa sa pe reţelele de socializare.
Aceste modificări vor fi însoţite de crearea de noi produse ale diferitelor mărci deţinute de Disney (îmbrăcăminte pentru adulţi, „streetwear”, produse pentru casă şi alte produse derivate), se adaugă în comunicat.
Grupul nu specifică locaţiile magazinelor care se vor închide şi nici numărul de locuri de muncă care se vor pierde în urma acestei decizii.
În prezent, există în jur de 300 de „magazine Disney” în întreaga lume, informează Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
1 Decembrie, ușa nevăzută către sfârșitul anului. Portalul magic al tuturor...
Sursa: kudika.ro