Pentru a încerca să limiteze numărul infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, guvernul francez a hotărât suspendarea prevederii care îi obliga pe angajaţi să mănânce în oraş şi nu la locul de muncă. De acum, francezii vor putea lua masa de prânz la birou fără teama că vor încălca legea.
Pauza de prânz - „la pause déjeuner” - reprezintă un obicei respectat cu sfinţenie în Franţa. Până în prezent, Codul Muncii interzicea angajatorilor să permită angajaților să mănânce la birou, măsură care reflectă importanţa pe care francezii o acordă mâncării şi meselor principale ale zilei.
Înainte de pandemia de COVID-19, francezii erau obișnuiți să iasă în oraş în pauza de prânz, unde luau masa alături de alţi colegi de birou.
Noua regulă, adoptată doar temporar, ia în calcul doar firmele şi companiile care au mai mult de 50 de angajaţi şi a căror cantină nu permite respectarea distanţării sociale la cel puţin un metru între angajați, menționează adevarul.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro