Fondatorul Microsoft Bill Gates intenţionează să investească 2 miliarde de dolari în proiecte şi start-up-uri în următorii cinci ani pentru a preveni schimbările climatice.
Inovaţiile sunt necesare pentru a preveni un dezastru climatic, a afirmat Bill Gates în declaraţii publicate luni în cotidianul de afaceri german Handelsblatt. Acest lucru nu este imposibil, însă va fi foarte dificil, a adăugat el.
Gates a cerut, de asemenea, o creştere de cinci ori a investiţiilor guvernamentale în cercetarea energiei curate şi a altor inovaţii climatice din întreaga lume în următorul deceniu.
Antreprenorul şi filantropul estimează că va fi nevoie de cel puţin 110 miliarde de dolari anual pentru cercetare.
În noua sa carte, "Cum să eviţi un dezastru climatic", Gates cere ca emisiile de CO2 să fie eliminate complet până în 2050 pentru a se evita pagube economice şi de mediu enorme.
El susţine că omul trebuie să schimbe economia fizică într-un ritm nemaivăzut până acum. În plus, crede că taxele pe CO2, tranzacţionarea certificatelor verzi şi energiile alternative, precum energia solară şi eoliană, sunt indispensabile, precizează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro