La acest moment al anului Grădina Zoologică din Londra ar fi trebuit să fie plină de copii aflaţi în vacanţă, însă din cauza lockdown-ului impus ca urmare a pandemiei de COVID-19, viitorul celei mai vechi grădini zoologice ştiinţifice din lume este în pericol.

Situată în Regent's Park, din centrul Londrei, London Zoo se confruntă în prezent cu o gaură de milioane de lire sterline în buget şi perspective sumbre, după cum povestesc îngrijoraţi şi angajaţii săi.

"Lockdown-ul a fost cu adevărat suprarealist aici, fără vizitatori, o perioadă foarte tristă pentru grădina zoologică", a declarat Kate Sanders, şefa echipei responsabile cu felinele mari la această grădină zoologică.

"Pierdem atât de mulţi bani", povesteşte ea. "Sunt îngrijorată pentru că s-ar putea ca grădina zoologică să nu supravieţuiască", a mărturisit Sanders.

Deschisă în 1828 de către Zoological Society of London (ZSL), Grădina Zoologică din Londra, aflată sub patronajul reginei Elisabeta a II-a, a fost vizitată de Charles Darwin în timp ce acesta scria "Originea speciilor".

Împreună cu grădina zoologică Whipsnade din Bedfordshire, la nord de Londra, administrată tot de ZSL, London Zoo găzduieşte în prezent 22.949 de animale, a căror hrană lunară costă în jur de 1 milion de lire sterline (1,4 milioane de dolari).

Această sumă şi cel mai recent lockdown vor face o gaură de 1,8 milioane de lire în bugetul grădinii zoologice, peste pierderile de 15 milioane de lire sterline anul trecut.

Lockdown-urile au făcut că grădina zoologică să fie închisă timp de 18 săptămâni în 2020. În mod obişnuit, la London Zoo, bilete pentru adulţi, incluzând o contribuţie voluntară, costă 35,00 lire sterline, iar cele pentru copii, 22,75 de lire sterline, menționează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Februarie 2021 - 10 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.