Doi tigri au scăpat de la o grădină zoologică situată în provincia indoneziană Kalimantanul de Vest, una dintre feline omorând un angajat care a încercat să le oprească, informează agenţia DPA care citează relatări publicate sâmbătă de media locale.

Cele două exemplare de tigru alb au reuşit să scape vineri de la Zinka Zoo din districtul Singkawang după ce o alunecare de teren declanşată de inundaţiile provocate de ploile torenţiale le-a deteriorat incinta, potrivit unui reprezentant al grădinii zoologice, Elka Surya.

"Alunecarea de teren a creat o gaură mare în incinta tigrilor, ceea ce le-a permis să scape", a spus Elka, citat de agenţia de ştiri Antara.

Un angajat a încercat să oprească tigrii, însă a fost sfâşiat şi ucis, a precizat Elka.

Unul dintre tigri a fost împuşcat mortal sâmbătă dimineaţă, a relatat CNN Indonezia precizând că o echipă se află în căutarea celeilalte feline.

"Am folosit un tranchilizant, dar nu a funcţionat. L-am împuşcat pentru că ne-a fost teamă că se va îndrepta spre zone rezidenţiale", a declarat postului citat directorul biroului local pentru conservare, Sadtata Noor Adirahmanta, menționează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Februarie 2021 - 03 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.