Un bărbat a murit şi alte zece persoane au fost rănite într-o serie de cel puţin cinci atacuri cu cuţitul produse în sudul Londrei în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Doi dintre cei răniţi în urma incidentelor din Croydon se află în stare critică, a precizat poliţia metropolitană.
Un presupus atacator şi o victimă au fost reţinuţi, a menţionat poliţia.
Potrivit autorităţilor, nu există informaţii care să indice că a existat o legătură între incidentele semnalate.
Au fost "o serie de altercaţii inutile şi extrem de violente, inclusiv una care s-a soldat în mod tragic cu pierderea unei vieţi", a afirmat într-un comunicat o responsabilă a poliţiei londoneze, Nicky Arrowsmith.
Poliţia şi-a sporit prezenţa în zonă, menționează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro