Australia a anunţat joi că 81 de locuinţe au fost distruse în incendiile de vegetaţie din vestul ţării, eforturile pompierilor fiind zădărnicite de vântul puternic.
În urma incendiilor nu au fost raportate decese, iar cauzele izbucnirii flăcărilor sunt deocamdată necunoscute.
Aceste focare amintesc de numeroasele incendii care au mistuit anul trecut suprafeţe considerabile de pe coasta de est a Australiei.
Premierul statului Australia de Vest, Mark McGowan, a declarat că pompierii au reuşit să limiteze cel mai mare dintre cele şapte incendii active, însă a avertizat că vântul care prezintă intensificări ar putea creşte nivelul de periculozitate.
„Aceste incendii sunt foarte imprevizibile, iar lucrurile se pot agrava foarte rapid”, a declarat McGowan reporterilor din Perth.
„Condiţiile meteorologice sunt încă volatile, cu prognoze de vânturi puternice”, a precizat premierul.
Rafalele de vânt au împiedicat deja decolarea unor aeronave pentru stingerea incendiilor, au indicat autorităţile, şi se prognozează o înrăutăţire a vremii în următoarele ore.

Vânt cu viteze de peste 70 de kilometri de oră este prognozat în regiunile afectate din Australia de Vest, au anunţat meteorologii.
Vremea se va îmbunătăţi, însă, în următoarele zile, fiind aşteptate ploi sâmbătă în zonele cu incendii active.
Fumul a întunecat cerul deasupra oraşului Perth, la circa 30 de kilometri vest de incendiul care se întindea marţi pe o rază de 75 de kilometri. Sute de oameni au fost nevoite să fugă din regiune cu începere de luni şi mulţi şi-au petrecut noapte în centre de evacuare, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Revolut lansează în România creditul pentru nevoi personale doar cu dobândă
Sursa: start-up.ro
-
Atunci când te vei uita în spate...vei realiza că ai pierdut un suflet care...
Sursa: garbo.ro
-
Românii de la Tailent dezvoltă roboți software pentru companii
Sursa: retail.ro
-
Premieră în România: vânzările de mașini electrice și hibrid, peste cele diesel
Sursa: green.start-up.ro
-
Garanti BBVA, credit verde pentru o dezvoltare imobiliară
Sursa: futurebanking.ro
-
Coafuri păr lung: Stilul începe de la podoaba capilară
Sursa: kudika.ro
-
USR propune din nou reducerea TVA la energie, măsură adoptată și de Germania
Sursa: wall-street.ro