Londra a solicitat o prelungire a perioadei de graţie până în 2023 referitor la controalele efectuate asupra schimburilor comerciale între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, pentru a reduce influența Brexitului asupra acestei provincii.

Ministrul Michael Gove i-a scris vicepreşedintelui pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, pentru a cere soluţii politice urgente.

„Încrederea a fost erodată, s-au produs pagube şi de aceea este nevoie de acţiuni urgente”, a declarat Gove marţi în Camera Comunelor. El a menționat că supermarketurile şi alte companii trebuie să aibă siguranţa că vor putea să furnizeze în continuare produse pentru consumatori.

În acordul retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, cele două părţi au convenit o perioadă de graţie privind controalele asupra produselor alimentare din Marea Britanie către Irlanda de Nord, pentru a reduce impactul noilor reguli post-Brexit.

Premierul Boris Johnson a declarat că UE a "subminat'' Acordul de retragere prin faptul că executivul comunitar a ameninţat cu blocarea exporturilor de vaccin anti-COVID-19 peste frontiera irlandeză.

Acordul de retragere garantează o frontieră deschisă între UE şi provincia Irlanda de Nord, fără a exista controale asupra produselor exportate. Totuşi, Comisia Europeană a propus invocarea articolului 16, care permite UE şi Regatului Unit să suspende orice aspect care, în opinia lor, provoacă ''dificultăţi economice, pentru societate şi pentru mediu'', menționează digi24.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Februarie 2021 - 03 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.