Comisia Federală pentru Protecţia împotriva Riscurilor Sanitare (COFEPRIS) din Mexic a aprobat în regim de urgenţă utilizarea vaccinului rusesc împotriva COVID-19 Sputnik V, au anunţat marţi autorităţile sanitare.

„@COFEPRIS a acordat autorizaţia pentru utilizarea de urgenţă a vaccinului Sputnik V împotriva #COVID19. Aceasta face posibil ca vaccinul să fie importat din Rusia pentru a fi utilizat în Mexic", a declarat pe Twitter Hugo Lopez-Gatell, responsabilul guvernamental pentru strategia de luptă împotriva epidemiei.

„Vom avea un nou vaccin în arsenalul nostru, sigur şi cu o eficacitate de 91,8%", a precizat el, menţionând cifrele unui studiu publicat în revista medicală The Lancet.

Potrivit producătorului, Sputnik V a fost aprobat în 15 ţări, inclusiv în Ungaria, care a devenit prima ţară membră UE care l-a aprobat săptămâna trecută - chiar dacă Comisia Europeană nu şi-a dat acordul.

Ingredientul activ al vaccinului a fost primul din lume care a fost lansat pentru utilizare la scară largă la mijlocul lunii august, însă faptul că testarea nu fusese finalizată la acel moment a declanşat un val de critici la nivel internaţional.

Cercetătorii au scris în revista The Lancet că au existat doar câteva cazuri de reacţii adverse grave la Sputnik V, dar nu le-au atribuit vaccinului. Ei au vorbit de asemenea despre rezultate intermediare.

Săptămâna trecută, Mexicul a depăşit India devenind a treia ţară ca număr de decese atribuite noului coronavirus. Potrivit cifrelor oferite marţi de Ministerul Sănătăţii, în Mexic s-au înregistrat sub 160.000 de decese, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Februarie 2021 - 12 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.