Senatorul american Bernie Sanders a anunţat miercuri că va dona unor organizaţii de caritate cei 1,8 milioane de dolari strânşi prin vânzările de produse inscripţionate cu deja celebra fotografia a AFP în care apărea singur, zgribulit şi cu braţele încrucişate, în cadrul ceremoniei de învestitură a lui Joe Biden.
Imortalizat de fotograful AFP Brendan Smialowski, momentul a inspirat mii de meme-uri în întreaga lume, astfel că fostul candidat progresist la alegerile prezidenţiale, recunoscut pentru tonul său pasionant şi pentru aerul deseori morocănos, a devenit vedetă pe internet.
Senatorul independent de Vermont a adunat 1,8 milioane de dolari „în cinci zile pentru organizaţii de caritate” în acest stat rural din nord-estul SUA, prin vânzări de produse pe care el apare „cu mănuşile sale cu un singur deget" în ziua învestirii noului preşedinte democrat, la 20 ianuarie, se arată într-un comunicat.
Tricouri, pulovere şi alte produse derivate au fost scoase la vânzare pe site-ul său în seara de 21 ianuarie, iar stocurile s-au epuizat în jumătate de oră. Noile produse adăugate în weekend au fost vândute toate încă de luni dimineaţă, se mai menţionează în comunicat, citat de AFP.
Bernie Sanders afirmă, citat în comunicat, că el şi cu soţia sa, Jane, sunt impresionaţi „de creativitatea arătată de atât de mulţi oameni” şi „bucuroşi să îi ajutăm pe locuitorii nevoiaşi din Vermont”.
„Însă această sumă nu va putea înlocui acţiunea Congresului, aşa că voi face tot ce îmi stă în putinţă la Washington pentru a mă asigura că lucrătorii din Vermont şi din întreaga ţară obţin sprijinul de care au nevoie în mijlocul acestei crize, cea mai gravă pe care o traversăm de la Marea Depresiune”, a adăugat senatorul, socialist autoproclamat.
Getty Images, agenţia care distribuie fotografiile AFP în SUA, „va dona venituri” obţinute din acordul de comercializare către organizaţia de caritate Meals on Wheels, precizează comunicatul.
Fotograful Brendan Smialowski consideră „impresionante” evoluţia acestei imagini şi „toate declinările sale”.
9 zile dedicate fotografiei și educației vizuale și peste 25 de...
„Când am făcut fotografia, m-am gândit că este un moment bun, care merită câteva cadre”, a spus el miercuri pentru AFP.
„Deşi niciodată nu mă aştept şi nu caut ca munca mea să devină virală sau să se transforme în meme-uri, acestea nu mă surprind, pentru că internetul şi reţelele sociale sunt imprevizibile”, a adăugat el.
„Internetul seamănă cu un animal sălbatic - dificil de anticipat şi greu de domesticit”, a mai declarat fotograful, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro