Carlos Slim, cel mai bogat om din America Latină și al 6-lea cel mai bogat om din lume, având o avere estimată la 52 miliarde de dolari, a fost testat pozitiv la COVID-19.
Carlos Slim în vârstă de 80 de ani, prezintă simptome ușoare și se simte "foarte bine", a declarat fiul său.
Fiul lui Carlos Slim a scris pe contul său de Twitter că tatăl său "face progrese în lupta cu COVID-19 la o săptămână după ce a prezentat simptome minore".
Miliardarul mexican și familia lui deține operatorul telecom America Movil, cel mai mare din Mexic, averea sa fiind estimată la aproximativ 52 de miliarde de dolari.
Mexic este una dintre cele mai afectate țări din lume din cauza pandemiei de Covid-19. Până la moment au fost înregistrate 1,7 milioane de cazuri și peste 150.000 de morți. Spitalele nu mai fac față numărului de infectați, iar rata de infectare este într-o continuă creștere.
Președintele Lopez Obrador a anunțat că a încheiat un acord cu Rusia pentru 24 de milioane de doze din vaccinul Sputnik, care urmează să fie livrate în următoarele două luni, menționează digi24.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro