Norvegia desfășurează o anchetă deoarece 23 de bătrâni au murit după ce le-a fost administrată doza de vaccin Pfizer-BioNTech. Agenția Norvegiană a Medicamentelor ia în calcul varianta în care reacțiile adverse ar fi contribuit la moarta pacienților slăbiți.
Doctorii din Norvegia au fost rugați să facă evaluări mai ample a pacienților în vârstă și cu boli asociate care așteaptă să fie vaccinați pentru a nu exista riscuri, potrivit HotNews.
„Ar putea fi o coincidență, dar nu suntem siguri”, a spus Steinar Madsen, directorul medical al Agenției Norvegiene a Medicamentului.
„Nu există o conexiune certă între decese și vaccin”., completează acesta.
Agenția a anchetat 13 decese până acum și a concluzionat că reacțiile adverse comune la vaccinurile ARN, precum febra, greața, diareea, ar fi putut contribui la finalurile fatale ale pacienților cu o stare de sănătate precară.
„Există o posibilitate ca aceste reacții comune adverse, care nu sunt periculoase la pacienți mai tineri, mai în formă, să agraveze boli preexistente la bătrâni”, a spus Madsen.
„Nu putem exclude că reacțiile adverse care au loc în primele zile după vaccinare (precum febră și greață) să fi putut contribui la un curs mai grav și un final fatal la pacienți cu boli preexistente”., completează acesta.
Toți cei decedați erau pacienți bătrâni, de peste 80 sau 90 de ani, din aziluri.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Programul mallurilor din București de Paște, în 2024: AFI Cotroceni va fi...
Sursa: wall-street.ro