Ucraina a închis şcolile, restaurantele şi sălile de sport vineri, instalând un nou lockdown, mai sever, împotriva răspândirii coronavirus în ţară, unde trăiesc 41 de milioane de locuitori.
Numărul infectărilor cu coronavirus din Ucraina a început să crească din nou în luna septembrie şi se menţin la un nivel relativ ridicat. Autorităţile ucrainene au raportat peste 1 milion de infecţii cu coronavirus şi 19.588 de decese au fost înregistrate până la data de 8 ianuarie.
Guvernul de la Kiev a decis impunerea acestui nou lockdown încă de la începutul lunii decembrie, când Ucraina înregistra în jur de 12.000 - 14.000 de infectări pe zi.
Noile măsuri, care includ şi interzicerea adunărilor, sunt valabile până la data de 24 ianuarie.
În pofida apelurilor pentru restrângerea măsurilor de lockdown sau chiar pentru renunţarea la această strategie, preşedintele Volodimir Zelenski şi ministrul sănătăţii Maksim Stepanov au anunţat că este nevoie urgent de astfel de restricţii.
„Prin introducerea unei carantine mai stricte, începând de mâine, vom evita o mare creştere a numărului pacienţilor cu Covid-19 dar şi cu gripa sezonieră obişnuită. Astfel, vom reduce presiunea asupra spitalelor pentru că aceleaşi instituţii îi tratează pe toţi pacienţii cu aceste boli”, a declarat ministrul Stepanov potrivit stirileprotv.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum devii relevant când ai o afacere pentru Generația Z
Sursa: start-up.ro
-
Quiz de personalitate: Ce animal interior activezi în următoarele 6 luni?
Sursa: garbo.ro
-
Zodia Berbec în 2026: 10 lucruri de care să ții cont dacă vrei să atragi banii
Sursa: kudika.ro