Autorităţile britanice au ridicat la maximum nivelul de alertă pentru Londra și localitățile din apropiere, informează Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Toate cele 32 de cartiere şi City of London şi părţi ale regiunilor Essex şi Hertfordshire începând de miercuri 16 decembrie, din cauza creşterii numărului de cazuri de infecţie cu coronavirus se află sub restricții severe.

Conform regulilor pentru acest nivel de alertă, nu sunt permise întâlnirile în spaţiile închise cu persoane din afara familiei şi nici adunări formate din mai mult de 6 persoane în spaţii exterioare precum parcurile, plajele sau zonele de agrement din afara oraşelor.

De asemenea, se închid restaurantele, puburile, cafenelele, hotelurile, pensiunile, campingurile şi casele de oaspeţi, locurile de joacă din spaţiile închise, sălile de distracţie (cazinouri, săli de bingo, cinematografe, teatre, săli de concerte).

Se recomandă evitarea călătoriilor în afara regiunii de rezidenţă cu excepţia celor necesare, în scop de muncă, educaţie sau tratament medical, precizează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Decembrie 2020 - 11 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.