Călătorii pe cursele aeriene din Vietnam riscă o amendă de peste 130 de dolari dacă sunt prinşi fără să poarte mască, au informat luni autorităţile aviatice din această ţară.

Deşi nu au fost raportate transmisii comunitare de COVID-19 în ultimele două săptămâni, pasagerii pe cursele aeriene se confruntă cu o posibilă amendă de până la 3 milioane de dongi vietnamezi - puţin peste 130 de dolari - dacă se constată că aceştia nu poartă mască în timpul zborului, a precizat Autoritatea Aeronautică Civilă într-o declaraţie.

Decizia vine în contextul în care Vietnamul se pregăteşte să atenueze riscul crescut de transmitere comunitară a coronavirusului pe măsură ce iarna începe să-şi facă simţită prezenţa în zonele nordice ale ţării, iar familiile încep pregătirile pentru Noul An Lunar.

Această ţară din Asia de Sud-Est nu s-a confruntat cu nicio transmisie comunitară a coronavirusului de la începutul lunii decembrie, când un însoţitor de bord din Ho Şi Min a transmis boala unui prieten. Până atunci, trecuseră trei luni fără niciun caz de transmitere la nivel local.

Vietnamul este considerat o poveste de succes la nivel mondial în ceea ce priveşte răspunsul la epidemia de coronavirus. Până în prezent, această ţară de 95 de milioane de locuitori a raportat 1.397 de infectări şi 35 de decese asociate noului coronavirus, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Decembrie 2020 - 02 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.