Noul guvern lituanian a decis intrarea în lockdown la nivelul ţării începând de miercuri şi până la 31 ianuarie, noile restricţii venind pe fondul creşterii incidenţei infectărilor cu coronavirus şi a deceselor asociate COVID-19.
Începând de miercuri, vor rămâne deschise doar magazinele cu produse de primă necesitate, iar învăţământul se va desfăşura doar de la distanţă, a anunţat guvernul după o şedinţă desfăşurată duminică.
Cele 3 milioane de locuitori vor avea libertatea de mişcare restricţionată. Ei nu vor putea călători în afara localităţii şi chiar ieşirile din casă vor fi interzise, cu excepţia celor din motive întemeiate: deplasarea la locul de muncă, la medic, la cumpărături sau la o înmormântare.
De asemenea, lituanienilor li se cere să-şi limiteze contactele la o singură familie sau gospodărie.
Decizia de impunere a restricţiilor a fost una din primele măsuri ale noului guvern condus de prim-ministrul de centru-dreapta Ingrida Simonyte, instalat vineri.
Lituania are în prezent una din cele mai mari rate de incidenţă a infectărilor cu noul coronavirus, potrivit Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Ţara baltică s-a aflat sub un lockdown parţial de luna trecută, dar acesta nu a oprit răspândirea virusului.
De la începutul pandemiei, Lituania a raportat 93.000 de cazuri pozitive la coronavirus şi 815 decese, menționează g4media.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro