Ungaria va încerca să obţină o aprobare internă în regim de urgenţă pentru un vaccin chinezesc împotriva COVID-19 în loc să aştepte evaluarea obişnuită efectuată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat vineri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.
„Siguranţa unui vaccin nu este o chestiune politică sau ideologică, ci una profesională (...) Dacă experţii iau o decizie pozitivă, vom începe imediat să întocmim contractul pentru a importa vaccinul'', a menţionat Szijjarto, adăugând că Ungaria a primit vineri documentaţia cerută, dar fără a preciza numele producătorului vaccinului la care s-a referit.
Conform normelor europene, un astfel de vaccin necesită autorizarea EMA, dar statele membre ale UE pot să apeleze la o procedură de urgenţă care le permite distribuirea temporară a vaccinului. Este ceea ce a făcut Regatul Unit - care în perioada de tranziţie post-Brexit trebuie să aplice normele europene - aprobând la începutul lunii decembrie vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech.
EMA a anunţat că va decide până pe 29 decembrie dacă va acorda o autorizaţie provizorie pentru vaccinul Pfizer-BioNTech, subliniind că procedura europeană de evaluare, deşi puţin mai lentă decât cea britanică, este mai riguroasă.
Tot ministrul Peter Szijjarto a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că Rusia le va permite medicilor şi experţilor sanitari ungari să studieze procesul de producţie al vaccinului rusesc împotriva COVID-19 ''Sputnik V'', iar această colaborare ar putea accelera procesul prin care autorităţile sanitare ungare vor lua o decizie privind o posibilă folosire a acestui vaccin în Ungaria.
Nici Rusia şi nici China nu au solicitat până în prezent agenţiei europene autorizarea vaccinurilor lor. China a aprobat trei vaccinuri-candidat, dezvoltate de Sinovac şi compania de stat Sinopharm, pentru utilizare de urgenţă, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Nicușor Dan știe care va fi principalul lui rival la alegerile pentru...
Sursa: wall-street.ro