O testare în masă a avut loc într-un oraş din sudul Spaniei, după ce un test de screening a arătat că 70% din populaţie este infectată cu COVID-19.

Cuevas del Becerro are peste 1.600 de locuitori și aproape toţi au fost testaţi pentru COVID-19. Printre cei depistaţi se numără primarul, electricienii şi poliţiştii.

„Mi-au trimis un mesaj pentru ziua de vineri, când a fost testarea în masă, dar nu a fost pentru mine, ci pentru soţul meu. Rezultatul a fost negativ, aşa că i-au trimis un mesaj nou astăzi. Eu am făcut testul PCR, acum aşteptăm să vedem", povesteşte Conchi Perujo Negro.

„Nu am simptome, am venit pentru că testul este pentru toţi. Am venit pentru a putea opri această infectare", spune şi Ana Maria Mena, o altă localnică.

Sute de voluntari s-au mobilizat să livreze mâncare celor izolaţi la domiciliu.

„Ne organizăm pe două numere de telefon, unul pentru Whatsapp, iar altul pentru apelurile telefonice, pe care doi oameni din consiliu le vor prelua şi le vor trimite mai departe către protecţia civilă. Tocmai ce am terminat un meeting. Ne vor ajuta să facem livrări acasă, către persoanele care nu pot merge la magazin sau care nu îşi pot părăsi locuinţa", explică Pedro Niebla Ponze, primarul din Cuevas del Becerro, precizează digi24.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Decembrie 2020 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.